Rusia livrează armament în regiunea transnistreană

17 octombrie 2012

Rusia îşi modernizează armata dislocată în regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Ministrul Apărării de la Chişinău, Vitalie Marinuţa, a declarat, pentru Publika TV, că Moscova livrează în regiunea transnistreană nu doar camioane militare, ci şi armament. Potrivit ministrului, un astfel de echipament militar nu este necesar în cadrul misiunii de menţinere a păcii.
Marinuţa a menţionat că în regiune au loc aplicaţii militare, după noi scenarii, în care sunt implicaţi atât militari ruşi, cât şi transnistreni. De asemenea, ministrul Apărării şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la lucrările de modernizare a Aeroportului din Tiraspol. 

"S-au introdus în regiune nu doar automobile, ci şi alte tipuri de armament. Se atestă o încercare atât a forţelor separatiste, cât şi a Federaţiei Ruse de a include în scenariile de desfăşurare a aplicaţilor de menţinere a păcii operaţiuni de debarcare sau atacuri de pe apă", a menţionat Marinuţa.

De menţionat că Rusia menţine un batalion de infanterie motorizat în regiune, în cadrul Forţei comune de menţinere a păcii, dar şi un număr de militari care păzesc câteva depozite de muniţie din perioada sovietică. Reprezentantul special pentru Transnistria al Kremlinului, Dmitri Rogozin, a anunţat, anterior, că militarii ruşi din cadrul forţei de menţinere a păcii din Transnistria vor primi armament nou, în conformitate cu planul de reînarmare a forţelor armate ruse.
Totodată, delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control a cerut explicaţii de la colegii săi ruşi cu privire la livrarea către regiunea transnistreană a 20 de camioane "Ural 4320". Membrii CUC spun că nu au fost anunţaţi de livarea celor 20 de camioane de teren de mare tonaj. 
sursa: publika.md

2 comentarii:

Anonim spunea...

Trezițivă, Serviciile de Securitate Moldovenești, dorm. Oameni Buni de unde apare armament nou în TRASNISTRIA că doar nu se nasc acolo peste noapte, este clar. Ucraina in mod activ contribuie la acest lucru. Ukraina a fost mereu un complice al Rusiei. Ukraina permite ca pe teritoriul său să treacă cu arme pentru a fi instalate un Transnistria și RM ar trebui să ceară vecinilor noștri explicații pe marginea acestui fapt.

Anonim spunea...

Basarabia E SUB OCUPAŢIE şi unii încă mai cer ajutorul....armatei.
CARE ARMATĂ?
Dacă e să cerem ajutor apoi Ţara Noastră MAMĂ ROMÂNIA ni l-a oferit de deja.

Preşedintele Traian Băsescu:
*A CONDAMNAT de la TRIBUNA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI Pactul Ribentrop-Molotov.

*A cerut RETRAGEREA ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE din Basarabia.
*A introdus în Strategia de Apărare a României PERICOLUL prezenţei ARMATEI RUSE DE OCUPAŢIE şi şi-a rezervat DREPTUL DE A INTERVENI INCLUSIV MILITAR în caz că Basarabia CERE AJUTORUL.

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: