Eroii războiului moldo-rus din 1992: Filip Lupașcu

29 februarie 2012

Dupa trecerea anilor de la inceputul razboiul de eliberare nationala din 1992, tot mai multe voci au sustinut ca razboiul a fost pierdut din cauza tradarii. Sute de vieti, ale celor mai curajosi tineri, s-au risipit, fara rost, in acest razboi. Copiii ramasi orfani de razboi inca isi viseaza tatii, cauta sa descopere tradatorii care i–au impuscat din spate.

Filip Lupașcu este unul dintre eroii acelui razboi. "Darz si curajos. Spaima dusmanilor. Neinfricat, gata sa rupa pietrele cu dintii, pentru a distruge dusmanii", - astfel isi amintesc despre el colegii de lupta. Ei spun ca, in acel razboi, a existat "o strategie" oficiala care presupunea lichidarea celor mai curajosi lideri si inlocuirea lor cu persoane slabe de caracter, care ar raspandi panica printre luptatori.

Filip Lupașcu a cazut pe platoul Cosnita. El este decorat, post–mortem, cu Ordinul "Stefan cel Mare".

Marcel este fiul mai mic al legendarului Filip Lupașcu, cazut cu moarte de erou in razboiul din 1992. Avea doar cateva luni cand tatal sau, Filip Lupașcu, a fost omorat intr-o operatiune militara. Nu l–a vazut decat pe fotografii. Nu-l tine minte cum era in viata, dar stie exact ca are un tata erou. "A fost foarte bun si curajos. A luptat pentru a-si apara tara. Ma mandresc cu el".

- Ce stii despre razboi?
- Razboiul, in care a murit tata, a fost cand eu eram foarte mic. Mama mi–a povestit ca abia aparusem pe lume cand tata a fost chemat sa lupte. Fratele meu mai mare, Dorel, avea vreo doi ani atunci. Mama – singura cu noi doi mititei si cu frica pentru viata lui tata… Tot de la mama stiu ca, pe cand tata era la razboi, nimerisem in spital. El a aflat si a venit pe o noapte, de la razboi. Ne-a gasit internati. Atunci i-a spus mamei ca pleaca inapoi, dar va face tot ca sa revina cat mai degraba. Stiu ca nu vroia sa ne lase singuri. Cand am mai crescut putin, mama ne-a aratat, intr–un calendar mai vechi, ziua in care l–a vazut pe tata ultima data. Era 16 mai, 1992. La 19 mai a aflat ca tata fusese omorat.

Peste ani, Marcel si Dorin au aflat locurile pe unde a luptat tatal lor. Intr-un an au ajuns la Cosnita, pe campul de lupta unde fusese rapus Filip. La Cosnita, cu sprijinul bunului crestin si inimosului om de afaceri, Vasile Petre, a fost inaltat un monument. O cruce pe care sunt incrustate numele celor patru luptatori, cazuti la Cosnita, in aceeasi lupta cu Filip.

Maria Lupascu:
"Peste ani am simtit pe propria mea piele, cat de grea este viata noastra fara Filip. Chiar daca am fost doar cativa ani impreuna, eram mereu ocrotita de el, ca un copil. Nu stiam ce-i greul. Alaturi de un sot puternic, curajos si bun, eram fericita. Aceste greutati, insa, le-as putea trece, poate, mai usor, daca nu as purta in mine, ascuns, adevarul despre moartea nedreapta a lui Filip, pe care l-am descoperit peste ani.

Cand socul funerarilor mai trecuse, am inceput sa analizez cum a fost posibil ca Filip, care participase la luptele din Afganistan, barbat puternic, calit si bine instruit, sa moara pe un camp de lupta cunoscut de el. Nopti in sir nu reuseam sa pun cap in cap viata si moartea lui Filip. Am discutat si cu unii dintre baietii care luptasera impreuna cu el. In primii ani, desi auzeam ca Filip a murit pentru ca a fost tradat, nu vroiam sa cred asta, pentru ca, analizam in mintea mea: Filip era prietenos, era omenos. Cine putea sa aiba atata ura fata de el, incat sa–i doreasca moartea? Erau ganduri si intrebari… Mai tarziu, cand tot mai multa lume vorbea ca razboiul din 1992 a fost plin de tradari, am incercat sa analizez altfel lucrurile.

Astazi stiu sigur ca a fost tradat de ai nostri. Mai mult decat atat, chiar stiu si cine l-a tradat pe Filip. Cunosc aceasta persoana, dar nu vreau sa-i fac public numele. Ma gandesc ca cel care a tradat pe campul de lupta, nu exclud ca s–ar putea razbuna, daca i–as tulbura linistea. Ma mai gandesc, ca si el nu a facut–o din capul lui. Si mai e ceva la mijloc, care ma face sa las necunoscut numele tradatorului: chiar daca nu au loc lupte, razboiul inca nu s-a sfarsit.

- Cum ati constatat cine este cel vinovat de moartea lui Filip?
- Am discutat cu mai multa lume… Am analizat argumente. Deseori, pe 19 mai, la Cosnita, unde il comemoram pe Filip, este prezent si el. Incerc sa ma uit in ochii lui, dar isi ascunde privirea. Cred ca nici nu se poate uita la noi, vazand cat de mari sunt copiii lui Filip pe care, cu voia sa, i–a lasat fara tata. Cred ca se chinuieste. Si acest chin al lui este si acesta un motiv din care il las in pace.


- Crezi ca cei care au pus la cale omorul lui, il urau?
- Eu, de altfel ca si camarazii lui Filip, nu punem la indoiala faptul ca a fost omorat la comanda… Intre timp, de la baietii care au luptat in 1992, am aflat ca au existat mai multe misiuni speciale de lichidare a celor mai curajosi, a celor mai puternici, a celor mai viteji luptatori. Combatantii cunosc mai multe, dar, se pare, pe nimeni nu mai intereseaza astazi cine a avut nevoie ca soarta razboiului s-o decida tradatorii. Intr–un moment am inteles si cred ca nu gresesc: atunci, in 1992, dar si acum, adevaratii slujitori ai acestei Patrii sunt tratati nu ca patrioti, ci ca dusmani. Parca ar fi niste poveri pe umerii unui stat, care nu–-i poate asuma responsabilitatea pentru aparatorii sai.

- Crezi ca atunci, la razboi, nu mai conveneau astfel de luptatori?
- Am impresia ca prin tradare s-a incercat incheierea razboiului, inceput si purtat fara vreun plan sau scop bine gandit. A fost o provocare de care nu putea scapa nici Tiraspolul, nici Chisinaul.


Eduard Maican:
«Eu am luptat cu Filip Lupașcu pe platoul de la Cosnita, eram bun prieten cu acest erou. Acest grup era unul de voluntari si condus chiar de Lupașcu. Era un baiat experimentat si curajos, deoarece avea deja practica razboiului din Afganistan. Avea o experienta militara si, totodata, era foarte ingenios. De exemplu, intr-o zi am mers cu el la tratative cu separatistii si am plecat spre ei neinarmati, precum a fost intelegerea, insa cazacii au venit cu baionete si cu pistoale automate, si atunci el a deci sa merg la tratative cu camaradul meu Eduard Boincean, iar Lupașcu a ramas in ariergarda pentru a ne asigura securitatea.

El a fost omorat de ostasii separatisti dupa ce, in noaptea dintre 18 si 19 mai 1992, grupul sau a fost atacat ca la comanda. Cazacii isi alesesera un punct strategic, pe un deal in apropierea satului Pohrebea, si au inceput sa trag foc imediat cum i-au vazut. Pana la urma, noi am constatat ca a fost o tradare, adica cineva ii anuntase pe inamici ca ei voi veni in acea localitate

In numele lui Filip Lupascu a fost denumita o strada. In august 2011, un grup de veterani împreună cu soţia lui Filip Lupaşcu au încercat să demoleze casa construită ilegal lângă monumentul celui care a căzut pe platoul Coşniţa, în timpul războiului din 1992, deoarece autorităţile nu au îndeplinit dispoziţia viceprimarului privind demolarea constructiei ilegale. La faţa locului au venit zeci de poliţişti, inclusiv şeful poliţiei municipale, Silviu Muşuc. Aceştia au încercat să-i oprească pe veterani să demoleze construcţia. Veteranii insa au continuat demolarea casei construite ilegal chiar şi în prezenţa poliţiei. Aceştia afirmau că toate autorităţile sunt corupte şi că în zona respectivă sunt multe case construite ilegal. Ulterior insa proprietarul casei construite ilegal a venit cu o decizie a instanţei de judecată, prin care s-a ordonat stoparea demolării casei respective.

Sursa: Ziarul de Garda (nr. 30, 3 martie 2005; Nr. 338); Flux (nr. din 06 martie 2008)
Foto: arhiva dlui Victor Bucătaru

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: