Monede din sec. XIV-XVII şi o parte din scheletul unei cămile, găsite la Orheiul Vechi

25 august 2011


Câteva monede orientale din secolul al XIV-a, monede moldoveneşti din secolul al XV-a şi un dinar austriac din secolul al XVII-a au fost descoperite de arheologii care efectuează săpături în zona Orheiului Vechi, anunță Info Prim Neo.

Săpăturile se fac în cadrul Rezervaţiei cultural-naturale „Orheiul Vechi”, unde sunt foarte multe monumente arheologice din absolut toate perioadele cunoscute, începând cu epoca veche a pietrei şi până în evul mediu târziu şi localităţile actuale, a declarat pentru Info-Prim Neo directorul rezervaţiei, Valeriu Paşa. Principalul monument este oraşul vechi, fondat în 1338 de tataro-mongoli.

„În afară de monede am găsit şi o parte din scheletul unei cămile, pentru că ele au existat la noi pe teritoriu. Veneau caravane din China şi Ţările Arabe. Am găsit fragmente din vase lucrate de meşteri în tradiţiile Asiei Centrale şi vase din ceramică specifice perioadei lui Alexandru cel Bun şi Ştefan cel Mare”, a declarat Valeriu Paşa.

Şantierul săpăturilor arheologice este condus de viceministrul culturii, Gheorghe Postică. În zonă se intenţionează crearea unui muzeu în aer liber. Aici au mai fost descoperite ziduri ale unei biserici medievale, a unui palat, unei citadele şi alte ziduri ale unor clădiri vechi. Obiectele descoperite de echipa de arheologi vor fi păstrate la muzeul rezervaţiei.

Rezervaţia cultural-naturală „Orheiul Vechi” a apărut în decembrie 2008, prin adoptarea unei legi de către Parlament în scopul protecţiei, conservării şi salvării peisajului cultural „Orheiul Vechi”, ansamblu de monumente istorico-culturale şi natural-peisagistice din defileul râului Răut, microzona satelor Trebujeni, Butuceni şi Morovaia din raionul Orhei, cu valoare excepţională pentru civilizaţia naţională şi internaţională, precum şi din punct de vedere istoric şi ştiinţific.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: