“Când eram copil, badea Petrea Dabija, fratele mamei, mi-a arătat într-o râpă de lângă un loc care se cheamă La Curte, unde ne aflam cu caii, un fragment de roată uriaşă, despre care mi-a vorbit: „E o roată de biserică”.
Nu ştiam ce înseamnă „roată de biserică”.
Abia mai târziu, din povestirile oamenilor mai în vârstă, am aflat că în satele din vecinătatea Bugeacului tătarilor nogai, bisericuţele de lemn erau cu roţi şi proţap, ca atunci când năvăleau tătarii din Bugeac, turcii de dincolo de Dunăre sau cazacii de peste Nistru şi „se dădea şfară în ţară”, adică se aprindeau focuri pe înălţimile de pază, la acestea să fie înjugate mai multe perechi de boi, ca să poată fi ascunse în desiş de codru sau în locuri mai ferite, unde aşteptau până trecea primejdia.
Credeam că bisericile pe roţi sunt un fenomen care aparţine doar sudului Basarabiei. Iată însă că la Gârbova raionul Ocniţa, la nord, lângă apa Nistrului, acum câţiva ani am văzut o biserică veche căreia i se mai cunosc osiile pentru roţi şi locul celor două proţapuri, unul în faţă şi altul în spate…
Bisericile din nord se făceau cu roţi de răul cazacilor…
Dascălul lăcaşului, Anatol Mocanu, ruda mea de la Satu-Nou, mi-a arătat urme de lemn ars, de la fulgere sau de la incendiatorii prădalnici…
Câteodată, năvălitorii, cu caii lor sirepi, ajungeau din urmă plăvanii greoi şi dădeau foc bisericilor din lemn uscat, după ce mai întâi scoteau din ele icoanele şi cărţile, care erau astfel „robite”.
Preotul Dimitrie I. Balaur din comuna Răzeni (din care făcea parte şi satul meu de baştină Codreni) a adunat de-a lungul vieţii mai multe inscripţii şi însemnări de pe file de cărţi vechi din diverse biserici într-un manuscris: „Bisericile din judeţul Lăpuşna, Material istorico-bisericesc”, Răzeni-Lăpuşna, 1928, 10+776 p., care se află la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iaşi, Ms. VI-74, şi pe care l-au publicat, împreună cu alte însemnări marginale din alte cărţi şi manuscrise româneşti, distinşii cărturari ieşeni I. Caprosu şi E. Chiaburu în corpusul din 4 volume „Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei” (Iaşi, 2009, Casa Editorială Demiurg).
Din însemnările reproduse în această lucrare monumentală aflăm că sportul preferat al năvălitorilor în evul mediu era… furtul de cărţi.
Mulţi dintre ei veneau de dincolo de Nistru.
Aflăm de o Evanghelie din 1609 că ea a fost „răscumpărată de la cazaci” la 18 septembrie 1651, după ce a fost furată de „cazacii care au prădat Suceava şi apoi i-a închis sub cetatea Sucevei… şi am dat şi un felon şi un stihar, iar răscumpărate de la cazaci…” (p. 234).
Pe un Apostol din 1610, o inscripţie datată 10 august 1653, spune: „În anul 7161 (1650) luna august 10 zile, când a prădat Timuş Hmelniţki (fiul lui Bohdan Hmelniţki – n.n.), hatmanul oştirii zaporojene, sfânta mănăstire Dragomirna, şi a pustiit-o şi a bătut-o (cu tunurile –n.n.). Şi a luat atunci din sfânta mănăstire şi acest Pracsis (Apostol – n.n). Şi după aceea s-a ridicat pan Toma Cantacuzino, mare vornic al Ţării de Sus şi cu cneaghina lui Ana, şi a răscumpărat acest Pracsis de la oştire…” (p. 239).
Pe un Liturghier din 1609: „Ecaterina, doamna domnului Ioan Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, a răscumpărat această Liturghie ferecată cu argint şi aurită, de la oştirea cazacilor, când a bătut şi a jefuit Timuş, hatmanul cazacilor, sfânta mănăstire Dragomirna”(p. 240).
Deci hatmanul cazacilor fură terfeloage din bisericile Moldovei şi i le vinde viitoarei sale soacre, doamnei Ecaterina, soţia domnitorului Vasile Lupu şi mama Ruxandei, care va deveni mireasa hoţului de cărţi.
Ecaterina-doamna mai răscumpără o Psaltire din 1616 „de la un ostaş atunci când s-a prădat mănăstirea de către cazacii lui Timuş Hmelniţki la anul 7162 (1653), luna septembrie în 28 de zile, şi reîntoarsă acelei mănăstiri Dragomirna” (p. 240).
Un Mineu e răscumpărat de la cazaci la 5 octombrie 1653 (pag. 240), un Tetraevanghel copiat de Anastasie Crimca (în 1616), e „dobândit de la cazaci, lângă Suceava” de către un ofiţer polonez la 8 octombrie 1653 (p.240).
După un Liturghier se duce în Zaporojie un Statie-negustorul: „Această sfântă Liturghie s-a prădat de la sfânta mănăstire Dragomirna când a prădat Timuş ţara şi a răscumpărat dumnealui Statie negustorul, în Ţara Căzăcească…” (p. 241).
Un alt Liturghier (1616), scris de Anastasie Crimca, înstrăinat „când a venit Timuş Hmelniţki cu cazacii şi cu mincinoasă înşelăciune a luat şi această carte…”, panul Saul şi cu doamna Erica l-au răscumpărat cu „13 poloboace de mied adevărat” (p. 244).
O carte era pe atunci o întreagă avere. Pentru ea se dădeau 35 de capre (p. 207), o iapă întăniţată (p. 219) sau „întarniţată” (p. 242), 18 părale (pag. 233), 16 lei bătuţi (p. 273), „12 florinţi” (p. 519), „o pereche de călămări” (p. 274), „4 lei bătuţi” (pentru „o Evanghelie a mănăstirii Chipriana” din 1636) (p. 287), „4 lei româneşti” (p. 496), o turmă de oi, o pereche de boi ş.a.
Cartea era, spre deosebire de zilele noastre, prilej de îmbogăţire. Mai ales pentru tâlhari.
Alte cărţi furate de cazaci: Tetraevanghelul de la Humor din 1473 cu portretul lui Ştefan ce Mare, răscumpărat „de la cazaci” de către domnitorul Gheorghe Ştefan la 25 septembrie 1656(pag. 246); un alt Tetraevanghel, manuscris din 1473 de la Humor, care se află azi la Moscova (pag. 246), fusese recuperat de serdarul Gligore Hăbăsescul la 25 septembrie 1656; un Tetraevanghel din 1512, cumpărat în satul Ciobârciu (localitate de pe malul Nistrului) la 2 martie 1657 „cu 7 taleri buni”, se păstrează şi el la Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse. (p. 248) ş.a.
„Această Sfântă Evanghelie au fost robită de cazaci…” (p. 250), citim pe un alt Tetraevanghel din 1617 (datat 8 august 1658).
„… am răscumpărat această carte din mâna cazacilor, c-au fost robită…”, e indicat pe un Mineu (înscris din 1676)…
Pe un Apostol din 1704 găsim o însemnare despre sosirea armatelor lui Petru I, în anul 1711, în Moldova: „Să se ştie de când au vinit muscalii în Ţara Moldovii şi au prădat-o şi ars” (p. 373).
Halal „eliberatori”!
S-au întors şi ei, bănuim, cu destule „trofee cărturăreşti” în patria lor pe lângă cele câteva care cu cărţi duse cu el de Dimitrie Cantemir (subl. n).
O altă însemnare din decembrie 1712 făcută pe o filă a cărţii „Îndreptarea legii” din 1652, care relatează despre bătălia de la Stănileşti din 1711 dintre ruşi şi turci, spune: „Această sfântă Pravilă fiindu robită de tătari cându au vinit moscalii în ţară… o am răscumpărat-o de la un tătar…” (p. 393).
Cele mai multe din acele furturi se păstrează azi în Biblioteca de Stat a Rusiei (fondurile Undolski, Iaţimirski, Lebedev, Egorov ş,a., la care am avut acces în 1985), la Muzeul Istoric de Stat din Moscova, la Biblioteca „M. E. Saltâkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg, la Muzeul „Rumeanţev” din Moscova, la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Ucrainei din Kiev, în Biblioteca Sinodală din Moscova, la Biblioteca Catedralei Sf. Sofia din Kiev ş.a.
Depozite întregi de cărţi furate care, ca şi cărţile şparlite în alte secole, ar trebui răscumpărate de către Academia sau Guvernul Republica Moldova, pentru un viitor Muzeu al Cărţii Româneşti din Basarabia.
Aproape în fiecare dintre aceste cărţi găseşti blesteme pentru hoţii de cărţi:
„…să fie afurisit şi blestemat şi neiertat, iar după moarte nedezlegat” (pe un Mineu din 1793) (p. 546);
„să intre dracul într-însu, să zbiere ca măgariu când îl mănâncă lupii”, blestemă popa Aron pe un Penticostar din 1743(p. 519).
Dar hoţilor puţin le păsa.
Tătarii şi turcii erau şi ei mari amatori de cărţi moldoveneşti.
„Acest Tetraevanghel a fost robit de păgânii tătari…”, se scrie pe un Tetraevanghel răscumpărat la 9 martie 1575 cu 1200 de aspri de către mănăstirea Golia.
„Această sfântă carte numită Mineu a cumpărat-o robul lui Dumnezeu Lucaci Uricarul şi cu soţia sa Măriica din mâinile păgânilor agareni (turci – n.n.)”, relatează o însemnare de la 27 noiembrie 1620 pe un Mineu.
„Această carte… este (dez)robită d-a tria oară, şi au venit un tătar şi am răscumpărat-o…”, citim pe o Evanghelie de la 1682 (p.292).
„… acest Apostol l-am răscumpărat di la tetari (tătari– n.n.)”, se spune pe un Mineu din 1683 (p.301).„… Această sfântă carte, Ucitenă, este a noastră găsită în steagul tătarilor cându au prădat Ţara Moldovei până la Siretu…”, e indicat pe o Cazanie a mitropolitului Varlaam din 1643, cu data: 14 ianuarie 1717.
„Acest izvod am scris io, Andrei Braşoz de la roubie tătarilor… au găsit-o de au scos al doilea robie…”, se pomeneşte pe o Cazanie la 15 martie 1717.
Unele cărţi erau „roabe” de mai multe ori, una şi aceeaşi carte fiind furată ba de unii hoţi, ba de alţii.
Popa Ştefan ot Rugineşti cumpără la 20 februarie „o ivanghelii din Smil” (Ismail). E vorba de Cazania lui Varlaam (p. 473).
Căpitanul de husari Ananie Samsonov Orheianul pradă cu ruşii Ţara Muntenească, de unde aduce ca pradă de război o Biblie (Biblia de la Bucureşti), pe care o donează în 1739 mănăstirii Dobruşa, ţinutul Soroca (p.488).
Părintele Alexandru Balaur în cartea-manuscris „Bisericile judeţului Lăpuşna” transcrie de pe un Ceaslov din 1745 o frază lapidară: „Într-această zi, 14 zile, au prădat tătarii Ţara Moldovei şi această carte au fost roabă…” (p.532).
A robi înseamnă a-i lua cuiva libertatea, a robi o carte înseamnă a o supune unei vieţi de rob, a o subjuga, inclusiv a-i încătuşa conţinutul ei şi a o face să trăiască într-o condiţie de sclav.
E o minune că ici-acolo s-a mai păstrat într-o bisericuţă, într-o chilie de mănăstire sau într-un depozit de bibliotecă, o carte veche, o icoană din alte secole, în contextul acelor năvale ale atâtor amatori de antichităţi româneşti, care intrau în ţară cu tot cu oşti pentru ca să-şi completeze colecţiile, pentru ca să le răpească şi să le revândă foştilor proprietari…
Multe din bisericile pe roţi duse în codri erau până la urmă incendiate cu tot cu pădurile în care erau dosite, deposedate de cărţile şi icoanele lor cu tot cu pruncii care învăţau cititul şi scrisul de pe acestea sau duse în robie cu tot cu credincioşi.
Biserica pe roţi este un alt simbol al Basarabiei noastre, cea care, pârjolită şi supusă unor năvăliri permanente, a ştiut să-şi dosească şi să păstreze puţinele vestigii ale unei istorii zbuciumate care continuă…»
Nicolae Dabija
(Sursa: Literatura si Arta, Nr. 21 din 26.05.2011)
Nu ştiam ce înseamnă „roată de biserică”.
Abia mai târziu, din povestirile oamenilor mai în vârstă, am aflat că în satele din vecinătatea Bugeacului tătarilor nogai, bisericuţele de lemn erau cu roţi şi proţap, ca atunci când năvăleau tătarii din Bugeac, turcii de dincolo de Dunăre sau cazacii de peste Nistru şi „se dădea şfară în ţară”, adică se aprindeau focuri pe înălţimile de pază, la acestea să fie înjugate mai multe perechi de boi, ca să poată fi ascunse în desiş de codru sau în locuri mai ferite, unde aşteptau până trecea primejdia.
Credeam că bisericile pe roţi sunt un fenomen care aparţine doar sudului Basarabiei. Iată însă că la Gârbova raionul Ocniţa, la nord, lângă apa Nistrului, acum câţiva ani am văzut o biserică veche căreia i se mai cunosc osiile pentru roţi şi locul celor două proţapuri, unul în faţă şi altul în spate…
Bisericile din nord se făceau cu roţi de răul cazacilor…
Dascălul lăcaşului, Anatol Mocanu, ruda mea de la Satu-Nou, mi-a arătat urme de lemn ars, de la fulgere sau de la incendiatorii prădalnici…
Câteodată, năvălitorii, cu caii lor sirepi, ajungeau din urmă plăvanii greoi şi dădeau foc bisericilor din lemn uscat, după ce mai întâi scoteau din ele icoanele şi cărţile, care erau astfel „robite”.
Preotul Dimitrie I. Balaur din comuna Răzeni (din care făcea parte şi satul meu de baştină Codreni) a adunat de-a lungul vieţii mai multe inscripţii şi însemnări de pe file de cărţi vechi din diverse biserici într-un manuscris: „Bisericile din judeţul Lăpuşna, Material istorico-bisericesc”, Răzeni-Lăpuşna, 1928, 10+776 p., care se află la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iaşi, Ms. VI-74, şi pe care l-au publicat, împreună cu alte însemnări marginale din alte cărţi şi manuscrise româneşti, distinşii cărturari ieşeni I. Caprosu şi E. Chiaburu în corpusul din 4 volume „Însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din Ţara Moldovei” (Iaşi, 2009, Casa Editorială Demiurg).
Din însemnările reproduse în această lucrare monumentală aflăm că sportul preferat al năvălitorilor în evul mediu era… furtul de cărţi.
Mulţi dintre ei veneau de dincolo de Nistru.
Aflăm de o Evanghelie din 1609 că ea a fost „răscumpărată de la cazaci” la 18 septembrie 1651, după ce a fost furată de „cazacii care au prădat Suceava şi apoi i-a închis sub cetatea Sucevei… şi am dat şi un felon şi un stihar, iar răscumpărate de la cazaci…” (p. 234).
Pe un Apostol din 1610, o inscripţie datată 10 august 1653, spune: „În anul 7161 (1650) luna august 10 zile, când a prădat Timuş Hmelniţki (fiul lui Bohdan Hmelniţki – n.n.), hatmanul oştirii zaporojene, sfânta mănăstire Dragomirna, şi a pustiit-o şi a bătut-o (cu tunurile –n.n.). Şi a luat atunci din sfânta mănăstire şi acest Pracsis (Apostol – n.n). Şi după aceea s-a ridicat pan Toma Cantacuzino, mare vornic al Ţării de Sus şi cu cneaghina lui Ana, şi a răscumpărat acest Pracsis de la oştire…” (p. 239).
Pe un Liturghier din 1609: „Ecaterina, doamna domnului Ioan Vasile Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei, a răscumpărat această Liturghie ferecată cu argint şi aurită, de la oştirea cazacilor, când a bătut şi a jefuit Timuş, hatmanul cazacilor, sfânta mănăstire Dragomirna”(p. 240).
Deci hatmanul cazacilor fură terfeloage din bisericile Moldovei şi i le vinde viitoarei sale soacre, doamnei Ecaterina, soţia domnitorului Vasile Lupu şi mama Ruxandei, care va deveni mireasa hoţului de cărţi.
Ecaterina-doamna mai răscumpără o Psaltire din 1616 „de la un ostaş atunci când s-a prădat mănăstirea de către cazacii lui Timuş Hmelniţki la anul 7162 (1653), luna septembrie în 28 de zile, şi reîntoarsă acelei mănăstiri Dragomirna” (p. 240).
Un Mineu e răscumpărat de la cazaci la 5 octombrie 1653 (pag. 240), un Tetraevanghel copiat de Anastasie Crimca (în 1616), e „dobândit de la cazaci, lângă Suceava” de către un ofiţer polonez la 8 octombrie 1653 (p.240).
După un Liturghier se duce în Zaporojie un Statie-negustorul: „Această sfântă Liturghie s-a prădat de la sfânta mănăstire Dragomirna când a prădat Timuş ţara şi a răscumpărat dumnealui Statie negustorul, în Ţara Căzăcească…” (p. 241).
Un alt Liturghier (1616), scris de Anastasie Crimca, înstrăinat „când a venit Timuş Hmelniţki cu cazacii şi cu mincinoasă înşelăciune a luat şi această carte…”, panul Saul şi cu doamna Erica l-au răscumpărat cu „13 poloboace de mied adevărat” (p. 244).
O carte era pe atunci o întreagă avere. Pentru ea se dădeau 35 de capre (p. 207), o iapă întăniţată (p. 219) sau „întarniţată” (p. 242), 18 părale (pag. 233), 16 lei bătuţi (p. 273), „12 florinţi” (p. 519), „o pereche de călămări” (p. 274), „4 lei bătuţi” (pentru „o Evanghelie a mănăstirii Chipriana” din 1636) (p. 287), „4 lei româneşti” (p. 496), o turmă de oi, o pereche de boi ş.a.
Cartea era, spre deosebire de zilele noastre, prilej de îmbogăţire. Mai ales pentru tâlhari.
Alte cărţi furate de cazaci: Tetraevanghelul de la Humor din 1473 cu portretul lui Ştefan ce Mare, răscumpărat „de la cazaci” de către domnitorul Gheorghe Ştefan la 25 septembrie 1656(pag. 246); un alt Tetraevanghel, manuscris din 1473 de la Humor, care se află azi la Moscova (pag. 246), fusese recuperat de serdarul Gligore Hăbăsescul la 25 septembrie 1656; un Tetraevanghel din 1512, cumpărat în satul Ciobârciu (localitate de pe malul Nistrului) la 2 martie 1657 „cu 7 taleri buni”, se păstrează şi el la Biblioteca de Stat a Federaţiei Ruse. (p. 248) ş.a.
„Această Sfântă Evanghelie au fost robită de cazaci…” (p. 250), citim pe un alt Tetraevanghel din 1617 (datat 8 august 1658).
„… am răscumpărat această carte din mâna cazacilor, c-au fost robită…”, e indicat pe un Mineu (înscris din 1676)…
Pe un Apostol din 1704 găsim o însemnare despre sosirea armatelor lui Petru I, în anul 1711, în Moldova: „Să se ştie de când au vinit muscalii în Ţara Moldovii şi au prădat-o şi ars” (p. 373).
Halal „eliberatori”!
S-au întors şi ei, bănuim, cu destule „trofee cărturăreşti” în patria lor pe lângă cele câteva care cu cărţi duse cu el de Dimitrie Cantemir (subl. n).
O altă însemnare din decembrie 1712 făcută pe o filă a cărţii „Îndreptarea legii” din 1652, care relatează despre bătălia de la Stănileşti din 1711 dintre ruşi şi turci, spune: „Această sfântă Pravilă fiindu robită de tătari cându au vinit moscalii în ţară… o am răscumpărat-o de la un tătar…” (p. 393).
Cele mai multe din acele furturi se păstrează azi în Biblioteca de Stat a Rusiei (fondurile Undolski, Iaţimirski, Lebedev, Egorov ş,a., la care am avut acces în 1985), la Muzeul Istoric de Stat din Moscova, la Biblioteca „M. E. Saltâkov-Şcedrin” din Sankt-Petersburg, la Muzeul „Rumeanţev” din Moscova, la Biblioteca Academiei de Ştiinţe a Ucrainei din Kiev, în Biblioteca Sinodală din Moscova, la Biblioteca Catedralei Sf. Sofia din Kiev ş.a.
Depozite întregi de cărţi furate care, ca şi cărţile şparlite în alte secole, ar trebui răscumpărate de către Academia sau Guvernul Republica Moldova, pentru un viitor Muzeu al Cărţii Româneşti din Basarabia.
Aproape în fiecare dintre aceste cărţi găseşti blesteme pentru hoţii de cărţi:
„…să fie afurisit şi blestemat şi neiertat, iar după moarte nedezlegat” (pe un Mineu din 1793) (p. 546);
„să intre dracul într-însu, să zbiere ca măgariu când îl mănâncă lupii”, blestemă popa Aron pe un Penticostar din 1743(p. 519).
Dar hoţilor puţin le păsa.
Tătarii şi turcii erau şi ei mari amatori de cărţi moldoveneşti.
„Acest Tetraevanghel a fost robit de păgânii tătari…”, se scrie pe un Tetraevanghel răscumpărat la 9 martie 1575 cu 1200 de aspri de către mănăstirea Golia.
„Această sfântă carte numită Mineu a cumpărat-o robul lui Dumnezeu Lucaci Uricarul şi cu soţia sa Măriica din mâinile păgânilor agareni (turci – n.n.)”, relatează o însemnare de la 27 noiembrie 1620 pe un Mineu.
„Această carte… este (dez)robită d-a tria oară, şi au venit un tătar şi am răscumpărat-o…”, citim pe o Evanghelie de la 1682 (p.292).
„… acest Apostol l-am răscumpărat di la tetari (tătari– n.n.)”, se spune pe un Mineu din 1683 (p.301).„… Această sfântă carte, Ucitenă, este a noastră găsită în steagul tătarilor cându au prădat Ţara Moldovei până la Siretu…”, e indicat pe o Cazanie a mitropolitului Varlaam din 1643, cu data: 14 ianuarie 1717.
„Acest izvod am scris io, Andrei Braşoz de la roubie tătarilor… au găsit-o de au scos al doilea robie…”, se pomeneşte pe o Cazanie la 15 martie 1717.
Unele cărţi erau „roabe” de mai multe ori, una şi aceeaşi carte fiind furată ba de unii hoţi, ba de alţii.
Popa Ştefan ot Rugineşti cumpără la 20 februarie „o ivanghelii din Smil” (Ismail). E vorba de Cazania lui Varlaam (p. 473).
Căpitanul de husari Ananie Samsonov Orheianul pradă cu ruşii Ţara Muntenească, de unde aduce ca pradă de război o Biblie (Biblia de la Bucureşti), pe care o donează în 1739 mănăstirii Dobruşa, ţinutul Soroca (p.488).
Părintele Alexandru Balaur în cartea-manuscris „Bisericile judeţului Lăpuşna” transcrie de pe un Ceaslov din 1745 o frază lapidară: „Într-această zi, 14 zile, au prădat tătarii Ţara Moldovei şi această carte au fost roabă…” (p.532).
A robi înseamnă a-i lua cuiva libertatea, a robi o carte înseamnă a o supune unei vieţi de rob, a o subjuga, inclusiv a-i încătuşa conţinutul ei şi a o face să trăiască într-o condiţie de sclav.
E o minune că ici-acolo s-a mai păstrat într-o bisericuţă, într-o chilie de mănăstire sau într-un depozit de bibliotecă, o carte veche, o icoană din alte secole, în contextul acelor năvale ale atâtor amatori de antichităţi româneşti, care intrau în ţară cu tot cu oşti pentru ca să-şi completeze colecţiile, pentru ca să le răpească şi să le revândă foştilor proprietari…
Multe din bisericile pe roţi duse în codri erau până la urmă incendiate cu tot cu pădurile în care erau dosite, deposedate de cărţile şi icoanele lor cu tot cu pruncii care învăţau cititul şi scrisul de pe acestea sau duse în robie cu tot cu credincioşi.
Biserica pe roţi este un alt simbol al Basarabiei noastre, cea care, pârjolită şi supusă unor năvăliri permanente, a ştiut să-şi dosească şi să păstreze puţinele vestigii ale unei istorii zbuciumate care continuă…»
Nicolae Dabija
(Sursa: Literatura si Arta, Nr. 21 din 26.05.2011)
(Foto: www.monument.sit.md)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu
Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: