Expoziție de icoane pe sticlă din Transilvania la Milano

29 noiembrie 2010

Cu ocazia Zilei Nationale a Romaniei, Centrul Cultural Italo-Romeno din Milano in colaborare cu Extrabanca invita sambata, 4 decembrie, de la ora 18.00 la expozitia "Icoane romanesti pe sticla din Transilvania", care va fi inaugurata la Centrul de Productii Teatrale din Milano, transmite Romanian Global News, care citeaza centrul romanesc.


Icoanele vor fi expuse in spatiul Centrului de Productii Teatrale din Milano, sunt realizate de Teodora Rosca, pictor iconar si doctor in teologie din Cluj Napoca, iar o parte provin de la vestita scoala de icoane pe sticla de la manastirea Nicula, Romania.
In cadrul manifestarii vor fi prezentate si volumele aparute recent: "Per chi crescono le rose" ("Pentru cine cresc trandafirii"), noul roman al scriitoarei Ingrid B. Coman aparut la Uroboros Milano si "Drumul libertatii" de Marco Baratto, editura Feltrinelli.
Icoanele expuse vor fi puse in vanzare. Organizatorii multumesc sponsorilor: Extrabanca si Carpatair.
La final publicul este invitat la un bufet cu vin si cozonac romanesc. Intrarea este libera.
Icoana pe sticla este, in Transilvania, prin excelenta, o icoana taraneasca. Povestea ei incepe la Nicula, un sat devenit simbol, unde la 1699 o icoana a Maicii Domnului, proaspat pictata de catre un preot din satul alaturat, a lacrimat. In jurul acestei minuni s-a manifestat un interes interconfesional si de atunci pana astazi, la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, pastrata acum cu grija in manastirea ortodoxa ridicata aici, au loc marile pelerinaje anuale de "Santamarie". In acest context, pelerinii au inceput sa cumpere icoane pe sticla, realizate in numar mare si la preturi accesibile. Aceste icoane pe sticla reflecta un mod de gandire specific taranului roman transilvanean, traitor intr-un spatiu intercultural. Ele sunt si o expresie a interferentei gandirii religioase rasaritene cu iconografia populara apuseana, intrucat icoana pe sticla, la acea vreme (sec. XVIII), era deja o traditie in Europa Centrala. De aici, de la Nicula, treptat, drumul spre sud al icoanei ardelene - in centrele din Scheii Brasovului, Valea Sebesului, Maierii Albei Iulia, Marginimea Sibiului sau zona Muntilor Fagaras - intalneste mistica rasariteana, dogmatica si erminia sa. In acest sens, fragilul material al sticlei este adoptat pentru realizari iconografice de mare amploare, precum Judecata de Apoi (o versiune provenind chiar de la Sfantul Munte Athos) sau compozitiile cu mai multe scene.(Dr. Teodora Rosca).
Informatii: Violeta P. Popescu, Centrul Cultural Italo-Rmeo din Milano, infoculturaromena@gmail.com, tel: 3407638880.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: