Troica specială a NKVD-ului a executat 2424 de persoane

22 februarie 2010
La ordinul „troicii” instituite de Moscova în RASSM, formată din ministrul de Interne, procurorul general şi primul secretar al Partidului Comunist, în perioada august 1937- noiembrie, 1938 au fost împuşcate peste 2424 de persoane, alte 236 persoane fiind condamnate la ani grei de muncă în lagărele de concentrare staliniste. Acestea sunt primele concluzii ale Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar, după ce au studiat arhivele Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Potrivit lui Gheorghe Negru , membru al Comisiei, cota persoanelor care urmau a fi arestate şi nimicite era dictată de Moscova. Conform unui document găsit în arhiva MAI, „planul” dictat de Moscova, prevedea în fază iniţială să fie arestate 700 persoane, dintre care 200 persoane să fie condamnate la moarte, iar 500 – să fie deportate.

Troica specială se întrunea de obicei de 2-3 ori pe zi, dar erau şi cazuri când făceau mai mult de 10 şedinţe. Uneori lipsea unul din reprezentanţii acesteia, dar judecata oricum avea loc. Rareori era prevăzută pedeapsa cu deportarea în lagăre, cele mai multe sentinţe prevedeau executarea prin împuşcare.

„Spre exemplu, la şedinţa din 15 aprilie 1938 din 102 dosare examinate, toţi au fost împuşcaţi. La 22 aprilie, ziua când s-a născut Vladimir Ilici, au fost judecaţi şi condamnaţi la moarte 230 de persoane”, a precizat Mihai Taşcă, secretarul Comisiei. Cetăţenii erau arestaţi pe motiv că ar fi fost „culaci”, termen care, potrivit membrilor comisiei, se asocia cu „contrarevoluţionar”. Aceştia erau învinuiţi de spionaj, că ar fi defăimat puterea sovietică, sau că ar fi făcut agitaţie contra conducătorului de partid, adică a lui Stalin.

Ion Grâdinar din s. Parcani, raionul Tiraspol, a fost condamnat la 28 aprilie 1938 la moarte, pe motiv că ar fi membru al unei organizaţii contrarevoluţionare şi că ar fi făcut agitaţie antisovietică în colhoz. Jurja Ion, originar din Basarabia, fost conducător de raion, a fost condamnat la 3 noiembrie 1938 pentru spionaj în favoarea României şi acte de subminare a puterii sovietice. În document se spune că vinovatul nu şi-a recunoscut vina. Acestuia i-a fost confiscată averea după care a fost împuşcat.

În 1937 represiunile au fost îndreptate contra aşa-zişilor românizatori, aceştia fiind însă oameni simpli, majoritatea loiali Uniunii Sovietice. Scopul acestui genocid, potrivit lui Gheorghe Negru, a fost de a distruge elitele locale. Din documentele descoperite în arhivele MAI reiese că dacă un ţăran putea fi condamnat la 10 ani de închisoare, pentru că ar fi furat o mână de grâu, sau un ştiulete de porumb. În schimb, reprezentanţii puterii care erau vinovaţi pentru sustragerea unor sume mari de bani, erau pedepsiţi cu eliminarea din funcţie şi în cel mai rău caz cu expulzarea din partid.

Ghorghe Paladi, un alt membru al Comisiei a declarat că în 1940-41 şi apoi 1944 susţine că „Troica specială” nu mai activa. Odată cu intrarea sovieticilor în Basarabia, au fost iniţiate razii cu scopul de a identifica duşmanii regimului sovietic. În acest scop a fost creată secţia de luptă contra banditismului, care lucra în colaborare cu organele de miliţie şi grănicerii. Un aspect inedit îl constituie crearea detaşamentelor de lichidare, care au activat în perioada 1941 – 1946. În 1946 din acestea făceau parte circa 10 mii de lichidatori

Membrii Comisiei au declarat că în timpul apropiat, poate chiar săptămâna aceasta, vor începe lucrul în arhivele Serviciului de Informaţii şi Securitate. Până în prezent nu s-au ciocnit cu probleme legate de accesul la arhive. Cereri prin care au solicitat accesul la informaţia dată au mai fost înaintate conducerii Arhivei Naţionale şi MAEIE.

În cadrul şedinţei Comisiei interdepartamentale pentru protecţia secretului de stat din 8 aprilie a fost aprobată desecretizarea arhivelor din perioada anilor 1974-1984 şi 1985-1991.

www.jurnal.md

3 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

Poftim, daca astea nu-s dovezi clare ca comunistii trebuiesc interzisti prin lege, macar acum, ca tot nu-i tirziu. Ca atare 2424 oficial, care au fost cum s-ar spune declarati, dar imi dau seama ca au fost ucisi peste 10.0000, sunt sigur, ingropati si arsi si nimeni nu stie de ei...

Anonim spunea...

Iar noi inca ne inchinam lor :(

Onorina Tanase spunea...

Poate dau de urmele strabunicului meu?????!!!!!!!

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: