Mişcarea Naţional Creştină serbează 151 de ani de la Unire Principatelor!

25 ianuarie 2010
Astăzi, de ziua Unirii Principatelor Române, la Chişinău, Mişcarea Naţional-Creştină a serbat acest eveniment istoric, organizând un marş de la scuarul din faţa liceului Gheorghe Asachi până la Piaţa Unirii Principatelor de la Buiucani, unde s-a desfaşurat manifestaţia propriu zisă a acestei importante zile din istoria neamului românesc. Necătând la faptul condiţiilor meteorologice(-18), cei circa 50 de militanţi ai Mişcarii Naţional Creştine au mărşăluit pe străzile Chişinăului amintind locuitorilor despre importanţa majoră a acestei sfinte sarbători. După manifestaţia petrecută in Piaţa Unirii Principatelor, la care au luat parte şi preoţii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, participanţii s-au îndreptat spre Catedrala Sf. Apostoli Petru şi Pavel conduşi de părintele Cojocaru. După vechile tradiţii, manifestaţia s-a terminat cu un parastas, unde s-a citit şi rugăciunea unirii, citită la Alba-Iulia în anul 1918 de catre Patriarhul Miron Cristea.

După manifestaţie, preşedintele Mişcării Naţional-Creştine Sergiu Laşcu, împreună cu şeful Mişcării Naţional-Creştine pe Judeţul Lăpuşna Iacob Lefter şi secretarul organizaţiei raionale Nisporeni a Mişcării AdrianUngureanu, au fost invitaţi la radioul Vocea Basarabiei la emisiunea didicata Zilei Unirii Principatelor. Aici puteţi asculta înregistrarea emisiunii:

10 comentarii:

Anonim spunea...

Bravo baieti ! TLC !

Dragoș Galbur spunea...

Imi pare rau ca nu am fost, e prima absenta a mea, las ca recuperez eu ! Data viitoare sper sa fim si mai multi, respect VB pentru atitudine !

Ultimul Samurai spunea...

Frumos, pe asa ger putini s-ar fi incumetat sa iasa la serbare ! Admirabil gest !

Dragoș Galbur spunea...

Trăiască Legiunea şi Căpitanul !

Trăiască România Mare !

Sergiu spunea...

Preoti cu Crucea in frunte, caci oastea e Crestina! Diviza Libertate si scopul ei Preasfant!!!
Traiasca MNC!!!TLC!!!

Ana spunea...

bravo tuturor!
ps: si cind te gindesti ca buneii nostri au inghetat si mai mult in Siberia...

Dragoș Galbur spunea...

Pentru fratii din Romania care vor prelua acest articol, pozele le puteti lua de aici:

http://profile.imageshack.us/user/basarabia91/

Anonim spunea...

Se simte nevoia ca Biserica Ortodoxa Romana din Basarabia sa incurajeze tinerii la manifestatii patriotice. De ce oare preotii de la catedrala sfintii Petru si Pavel au fost receptivi invitatiei si unicii prezenti cand cu putin timp in urma Fluxul ii numea spioni rusi (vezi interviuriloe cu Mitropolitul Petru Paduraru). Toata lumea care gandeste romaneste, respira crestineste adevarul il iubeste este alaturi de voi.

yo_sErgiu spunea...

Toate bune si frumoase daca sfirsitul ar fi fost unul demn de talia legionarilor. Va declarati simpatizanti dar faceti rugaciunea Patriarhului Miron Cristea care a fost mason, ori Miscarea Legionara ducea cea mai apriga lupta impotriva jidanilor si tot soiul de francmasoni. Ar fi pe viitor de dorit sa nu mai faceti asta si sa va mai informati cite un pic. Sa mi se ierte indrazneala.
Doamne ajuta!

Sergiu Lascu spunea...

Draga frate yo_sErgiu si sectarii spun rugaciunea Tatal Nostru....Dar asta nu inseamna ca trebu sa ne dezicim de ea! Am citit rugaciunea Unirii nu pentru ca nou eate tare drag Patriarhul Miron, ci pentru ca este rugaciunea Unirii citita in 1918...Sunt deacord cu cee ce ati spus, dar in momentul dat importanta este rugaciunea nu cel ce a citit in 1918...

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: