Jos Google în “moldovenească”! “Трэяскэ лимба ромынэ!”

27 decembrie 2009
În jur de 6 mii de internauţi s-au reunit în grupul „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google”, găzduit de populara platformă de socializare Facebook. „Moldoveneasca nu este o limbă. E limba română”, scrie administratorul grupului, Valentin Mazarescu, în profilul grupului. Mai citim că „moldoveneasca este o invenţie a lui Stalin, care a plănuit să rusifice populaţia de etnie română dintre Nistru şi Prut”. Membrii grupului se adresează, întâi de toate, administraţiei Google, căreia îi solicită să cunoască în detalii subtilităţile lingvistice ale produselor sale.

Printre cei aproximativ 6 mii de membri ai grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google” se regăsesc portalul de ştiri Unimedia, radio Vocea Basarabiei, Monitorul Civic, jurnaliştii Oxana Iuteş, Doru Dendiu, Sorina Ştefârţă, Tudor Darie şi Valentina Basiul, politicienii Dorin Chirtoacă şi Ala Mândâcanu, precum şi Tinerii Democraţi – reprezentanţii aripii tinere a Partidului Democrat din Moldova pe Facebook.

Administratorul Valentin Mazarescu îi îndeamnă pe membrii grupului să popularizeze, printre facebookeri, cauza pentru care aceştia pledează.

„Трэяскэ лимба ромынэ!!!!!!!!!!!!!” (Trăiască limba română!), este o urare scrisă, cu ironie, de unul dintre ultimii internauţi care, acum câteva ore, s-a alăturat grupului „Spune NU versiunii în „limba moldovenească” a Google”, găzduit de Facebook.

sursa: Ion Uruşciuc

5 comentarii:

Dragoș Galbur spunea...

mai mare prostie ca google in moldoveneasca n-am vazut, cel mai aiurea este ca deseori cind accesez www.google.com automat se schimba pe google.md, iar daca cauti pe google.md ceva info ca lumea, nu gaseste nimic ca toata info e scrisa in romana si nu in moldoveneasca ! Asa ca cei de la google ar trebui sa schimbe greseala data !

Anonim spunea...

Limba noastră e română

Daniel Moscalenco spunea...

traiasca limba moldofeneaska

familiaPatrascu spunea...

mincamiar caciula shi shtrampii mei nechimbatzi din clasa I, valeu cu asha timpenii

Andrei Cebotari spunea...

mde....si este alta prostie...pe skype vad ca la unii scrie limba "moldoveneasca"((((

Trimiteți un comentariu

:)) ;)) ;;) :D ;) :p :(( :) :( :X =(( :-o :-/ :-* :| 8-} :)] ~x( :-t b-( :-L x( =))

Administrația site-ului vă îndeamnă să folosiți un limbaj decent în discuție: